Știri de ultimă oră, sănătate, economie, povești si breaking news

În mijlocul zonei roșii din Italia, două localități nu au niciun caz de COVID-19. Cum se protejează?

0

În nordul Italiei, pe harta ”înroşită” de pandemie, există unele zone “libere de coronavirus”.

În comuna Ferrera Erbognone, nu s-a contaminat absolut niciun localnic, iar un studiu ştiinţific încearcă să afle de ce această zonă a fost ocolită de infectarea cu virusul Corona.

Pe lângă aceasta, mai este o comună italiană cu zero cazuri, în provincia Veneto, tot în mijlocul unei “zone” roşii.

In Spania, o cetate medievală reuşeşte să ţină virusul dincolo de zidurile sale, deşi în învecinatea ei sunt numeroase cazuri de infectare şi chiar decese din cauza Covid.


Apreciază și distribuie ⬆

La sosirea în comuna Possagno, carabinierii sunt primii care te întâmpină. Ei verifica documentele de identitate şi declaraţiile pe propria răspundere – ca peste tot în Italia. Însă, aici, chiar e foarte important să fie controlaţi – am putea spune “la sânge”, fără să fie o figură de stil – cei care vin din alte părţi ale Italiei. Pentru că la Possagno – locul de naştere al unui sculptor faimos de la sfârşitul secolului al 18-lea, Antonio Canova – încă nu a ajuns temutul coronavirus si asta deşi aşezarea, cu vreo 2.200 de locuitori, este situată în mijlocul unei “zone roşii” a Italiei – provincia Veneto. Ca şi în cazul altei localităţi “liberă de coronavirus”, Ferrera Erbognone, nici pentru imunitatea colectivă a celor din Possagno nu există vreo explicaţie ştiinţifică.

Localnic: “Cred că am avut ceva şansă şi am respectat regulile de izolare. Nu pot să găsesc altă explicaţie.”

Autoritățile locale au luat din timp măsuri de izolare, chiar înainte ca aceste reguli să fie decise de la nivel înalt.

A fost închis, încă de la început, şi muzeul Canova, care atrăgea în fiecare an 50.000 de vizitatori. În plus, explică tânărul primar Valerio Favero, un mare număr de voluntari veghează ca localnicii să nu iasă din case fără rost. Mulţi, mai ales cei în vârstă, primesc la domiciliu şi cumpărăturile de bază.

Valerio Favero, primar Possagno:

“Suntem bucuroşi că nu avem cazuri de infectare la Possagno, dar, aşa cum am spus, acest virus e atât de perfid că poate ajunge în orice moment. În rest, totul se întâmplă şi datorită unor realizări mărunte. Noi nu avem supermarket-uri, dar toţi cei care au prăvălii alimentare se zbat să poată asigura livrări la domiciliu.”

Respectul faţă de reguli şi un puternic simţ al comunităţii – acestea par a fi singurele explicaţii pentru felul în care virusul este ținut la distanta în Possagno.

Nu există niciun caz de Covid-19 nici printre cei 1.400 de locuitori ai aşezării Zahara de la Sierra, din sudul Spaniei, deşi prin localităţile învecinate pandemia își face de cap. Aceasta comună, formată în jurul unei cetăţi medievale, s-a izolat aproape complet de restul lumii. În urmă cu trei săptămâni, primarul a decis închiderea cailor de intrare, cu o singură excepţie.

Iar la punctul de control, protejat de poliţie, fiecare maşină care intra este stropită cu o soluţie de clor şi apa. O dată la două zile sunt dezinfectate străzile, pieţele publice şi trotuarele din fata caselor. Vârstnicii primesc, în faţa uşii, hrană şi cele necesare – prin grija voluntarelor de la Asociaţia femeilor.

Periodic pe străzi, patrulează o mașină pentru distracţie. Din difuzoarele acestui vehicul răsuna muzica şi sunt proiectate jocuri de lumii. Totul pentru delectarea copiilor, pe care familiile în izolare îi scot pe balcoane sau la ferestre.

Sursa: Pro TV