Știri de ultimă oră, sănătate, economie, povești si breaking news

Cum am perceput ploaia într-o zi de mai

Ai privit vreodată norii înainte de a-și scutura lacrimile? Te invit să o faci, fără rețineri, fără teamă de senzația de frig pe care o aduc norii, atunci când acoperă cu îndrăzneală razele soarelui. Griul pufos parcă îți caută în adâncul sufletului, îți trezește zgomotul gândurilor și te lasă câteva momente doar cu tine însuți. Cerul rămâne doar un cadru îndepărtat, o ramă a tabloului sufletului tău. Razele de bucurie formează un joc 3D cu cenușiul și încearcă o armonie, în vizibil. Ploaia bucură fiecare firicel de iarbă abia răsărit, fiecare frunză care crește, fiecare om care a plantat un copac, fiecare sămânță așezată în pământ și pregătită să rodească.

Ai uitat să te joci cu tatăl tău jocul „Ce formă ia norul de pe cer”. Pentru că altfel nu ar fi trebuit să îți reamintesc eu asta. Să fie un balaur? Să fie lupta dintre bine și rău? Sau poate doar așa se răspândesc masele de aer sub punctul de saturație. Pornește către cafetieră, caută o ceașcă, așaz-o pe o farfurioară și așteaptă până când cafeaua îți transmite aroma. Apoi revino cu cafeaua lângă mine să-ți mai povestesc câte ceva. Te aștept.

Nu-i așa că ne simțim luptători formidabili în povestea vieții noastre? Și colorăm profund întâmplările atunci când ne găsim un ascultător potrivit? Exact așa cum primăvara colorează natura după toată tristețea lăsată în urmă de murdarul zăpezii uitate, împotmolindu-se în stropi de ploaie. Și de fiecare dată când povestim, asistăm la căderile noastre, la victoriile înălțătoare ca spectatori plini de recunoștință pentru cele trăite. Rectificăm și completăm substanțial trăirile pentru ca următoarele experiențe să ne prindă pregătiți, să furăm startul provocărilor viitoare. Sunt revelații fugare în întrecerea cu norii de pe cer.

Oare cum arată reflectarea norilor în mare acum? Noi simțim doar emoția ploii între dealuri. Puternică. Picăturile se revarsă, parcă, în așteptare. Sunt gata să izbucnească, odată cu fulgerele și tunetele de revoltă. Așteaptă să tropăie „infernal”, prin luna lui mai. Nichita Stănescu a onorat mai frumos regatul ploii, îl cântă cu pasiune Paula Seling sau Alifantis. Ce efecte cunoaștem cu adevărat, când privim ploaia? Ce sentimente ascundem atunci când ascultăm cu încredere picăturile pe acoperișul terasei? Ne gâdilă orgoliul de a păstra în mister trăirile profunde. Ne eschivăm să eliberăm senzațiile acumulate, dar ne place.

Nu ne mișcă nimic altceva mai tare din lumea reală decât ploaia. Lăsăm viu doar ecoul strigătelor furioase dinăuntru. Norii deja s-au îngroșat, s-au astupat, oricum am renunțat să îi privim, s-a înserat. Decorul a devenit vag, încep să citesc niște rânduri cu nădejdea că reușesc să mă conectez la povestea începută în carte. Cuvintele își pierd încet, încet, însemnătatea, mă cufund în sunetul ploii și îmbrățișez firescul și naturalețea. Ploaia își dovedește bunele intenții.