Știri de ultimă oră, sănătate, economie, povești si breaking news

Alertă în sudul Italiei. În Sicilia, mafia italiană preia controlul din mâna autorităților centrale

0

Lucrurile au scăpat de sub control în Italia, fapt ce era de așteptat, având în vedere situația din peninsulă, unde sistemul medical este la pământ din cauza crizei generată de Covid-19, economia riscând să intre într-un colaps fără precedent. Mafia profită din abundență de noul context social și economic, începând deja să controleze anumite regiuni, precum Sicilia.

Grupuri de persoane s-au organizat pentru a jefui magazine, folosindu-se de social media pentru a face acest lucru, iar poliţia a fost mobilizată pe străzile capitalei Siciliei, Palermo, păzind intrările în supermarketuri. O companie care oferea servicii de feribot a oprit transportul către insulă, inclusiv aprovizionarea indispensabilă cu alimente şi medicamente.


Apreciază și distribuie ⬆

„Trebuie să acţionăm mai repede, mai mult decât rapid“, a declarat pentru „La Stampa“ primarul din Palermo, Leoluca orlando. „Stresul se poate transforma în violenţă“, a adăugat el.

Sudul Italiei, după cum mulți știu, este mai sărac, iar munca la negru acaparează o bună parte a economiei în această zonă. Cu atât mai mult, o mare parte a populaţiei din regiunea Napoli nu mai beneficiază de ajutoare de la stat şi de măsuri de protecţie socială, potrivit Euronews.

”Avem, de asemenea, milioane de şomeri, iar crima organizată are lichidităţi, nu aş spune egale cu ale statului, dar poate scoate bani mult mai repede […] Statul nu ne-a trimis însă banii de şomaj promişi, în timp ce crima organizată rezolvă problema în trei ore”, a declarat Luigi de Magistris, primarul din Napoli.
Primarii mai multor oraşe din sud au avertizat că pot izbucni violenţe şi chiar revolte dacă izolarea se va prelungi.
Profesorul de microbiologie Andrea Cristanti, de la Universitatea din Padova, consideră că trebuie schimată strategia prin crearea unor centre speciale în care persoanele suspectate de infectare să fie separate de familiile lor, așa cum s-a procedat în China, transmite Reuters.
„Trebuie să fim mult mai agresivi în a identifica persoanele care sunt bolnave acasă […] Trebuie să mergem la locuinţele lor, să-i testăm, să le testăm membrii de familie, prietenii şi vecinii, iar toţi cei testaţi pozitiv ar trebui preluaţi, dacă sunt într-o stare suficient de bună, în centre de cazare în afara domiciliilor lor“, a subliniat profesorul Cristanti.